10 filme clasice japoneze perfecte pentru începători

Anii ’50 sunt considerați parte din epoca de aur a cinematografiei japoneze, iar această perioadă s-a extins și în prima parte a anilor ’60. Regizori legendari au fost activi în această perioadă, unii din era filmului mut, alții făcând parte din mișcarea Japanese New Wave.

Rezultatul a fost un număr aproape copleșitor de filme clasice. De aceea, următoarele titluri au fost selectate ca puncte de pornire ideale pentru oricine dorește să exploreze cinematografia clasică japoneză.

Ikiru (1952)

Ritmul relativ lent și tristețea incontestabilă a filmului Ikiru nu trebuie să vă descurajeze. Filmul lui Akira Kurosawa urmărește un birocrat care află că e pe moarte și decide să facă ceva semnificativ în ultima perioadă din viață.

Ikiru este realist în abordare. Filmul petrece mult timp explorând disperarea bărbatului înainte să găsească un scop, iar apoi, chiar după ce și-a găsit direcția, există un număr copleșitor de obstacole de depășit.

Godzilla (1954)

Primul film din această lungă serie este un punct de pornire ideal. Nu stabilește neapărat tonul pentru multe dintre continuări, întrucât majoritatea filmelor Godzilla sunt mai concentrate pe acțiune decât pe meditații sumbre asupra armelor nucleare.

Armele nucleare și fricile asociate cu ele încă există, așa că acea latură a lui Godzilla rămâne relevantă. Din punct de vedere tehnic, Godzilla este executat suficient de bine încât să rămână tulburător.

Tronul de sânge (1957)

După Ikiru și Șapte samurai, Kurosawa a continuat cu Tronul de sânge, una dintre cele mai bune adaptări cinematografice ale piesei Macbeth de Shakespeare. Această premisă face filmul mai ușor de abordat dacă sunteți mai familiarizați cu Shakespeare decât cu cinematografia japoneză.

Întunericul și tragedia sunt surprinse bine aici, funcționând și ca film de samurai, deși nu se concentrează pe acțiune. Termenul mai precis ar fi să îl numim film jidaigeki, fiind o dramă de epocă.

Toamna târzie (1960)

Yasujirō Ozu poate fi considerat unul dintre cei mai mari regizori din toate timpurile. Tokyo Story este probabil cel mai faimos film al său, dar Toamna târzie poate fi un punct de pornire mai bun pentru cei noi cu opera lui Ozu.

Filmul analizează presiunile sociale privind căsătoria și relațiile. Este blând după standardele lui Ozu și cu siguranță unul dintre filmele sale de cea mai bună calitate.

Yojimbo (1961)

Yojimbo urmărește un război între bande care afectează un oraș mic și ce se întâmplă când un samurai fără stăpân se hotărăște să se “alieze” cu ambele părți pentru a-i elimina pe toți rapid, punându-i unul împotriva celuilalt.

Este o premisă distractivă, executată bine, cu un amestec reușit de tensiune și scene mai ușoare, cu umor negru. A fost urmat de Sanjuro, de asemenea foarte bun și abordat.

Harakiri (1962)

Dacă se califică drept film de acțiune, Harakiri este unul dintre cele mai grele din toate timpurile, deși secvențele de luptă sunt destul de rare după standardele filmelor de samurai. Filmul funcționează ca o dramă captivantă cu o structură care adaugă mult la senzația generală de teamă.

Intensitatea este suficient de puternică încât Harakiri este uneori un film provocator, dar este captivant atâta timp cât acceptați unul dintre cele mai întunecate filme cu tematică de samurai făcute vreodată.

Povestea lui Zatoichi (1962)

La fel ca Godzilla, Povestea lui Zatoichi a lansat o serie masivă de filme care s-a întins pe mai mult de două duzini de lungmetraje, plus un serial TV aferent, toate cu Shintarō Katsu în rolul titular.

Servește ca o introducere excelentă în Zatoichi în general și este probabil un indicator de atmosferă mai precis decât Godzilla. Este genul de film de samurai care v-ar putea face fan al sub-genului în viitor.

Sus și jos (1963)

După Șapte samurai și Ran, Sus și jos este probabil cel mai bun film al lui Kurosawa, și nu pare exagerat să spui că este cel mai mare film al său care nu se desfășoară în vremuri istorice.

Povestea urmărește un executiv bogat de încălțăminte care e aproape să acumuleze o sumă mare de bani, dar și-a pus banii actuali pe joc pentru a realiza asta. Este provocat moral când o tentativă de răpire merge prost și fiul șoferului său este luat în loc de al lui.

Onibaba (1964)

Chiar și comparativ cu filmele japoneze de groază mai recente, Onibaba rămâne extraordinar. Povestea urmărește o mamă și nora sa care recurg la măsuri disperate pentru a supraviețui în timp ce fiul/soțul luptă la război.

Începe aproape ca un film de crimă istoric, dar apoi devine mai axat pe groază pe măsură ce avansează, funcționând atât ca groază psihologică, cât și folclorică.

Outlaw: Gangster VIP (1968)

Încadrându-se în limitele “cinematografiei clasice japoneze”, Outlaw: Gangster VIP este unul dintre cele mai bune filme yakuza făcute vreodată. Este mai ușor de abordat decât filmele din seria Battles Without Honor and Humanity.

Povestea se concentrează pe un tânăr care vrea să se elibereze de viața yakuza, dar descoperă că este mai ușor de spus decât de făcut. Este un teritoriu familiar pentru genul criminal, dar Outlaw: Gangster VIP abordează premisa expertly.

Sursa foto: collider.com