Serialul NCIS: Origins repetă aceeași greșeală ca show-ul original
Serialul NCIS a avut 22 de ani să-și perfecționeze formula, iar faptul că rămâne unul dintre cele mai urmărite programe de televiziune demonstrează că face ceva bine. Cu toate acestea, în ultimii ani, producția a căzut în capcana dezechilibrului.
Show-ul se pierde ocazional în frivolitate și comedie, în ciuda subiectelor grele ale unora dintre cazuri. În timp ce sezonul 23 încearcă să îmbunătățească acest dezechilibru, pare că unul din spin-off-urile francizei este pe punctul să facă aceleași greșeli.
Echilibrul precar al sezonului 2
Când NCIS: Origins a debutat, s-a simțit diferit de orice văzusem în franciză. A adus cu încredere fanii în trecutul lui Gibbs și ne-a capturat cu un ton întunecat, dur și serios. Cel mai apropiat lucru cu care putem compara spin-off-ul prequel este cu sezoanele timpurii ale show-ului principal.
Dar sezonul 2 se luptă să mențină linia dintre întuneric și frivolitate, începând să opteze des pentru ultima în episoadele recente.
De-a lungul sezonului 2, am avut povești provocatoare precum reîntâlnirea lui Franks cu fratele său sau Lala care se confruntă cu PTSD-ul ei. Însă în jurul acestor concepte centrale gravitează subploturi comice.
Subploturile în sine nu sunt o problemă, dar când întrerup ritmul poveștii majore sau o depășesc, devin deranjante. Comedia acestor subploturi a crescut și în absurditate.
Episodul 7 - punctul critic
În episodul 7 al sezonului 2, serialul introduce personajul comic Carl într-o subpovestire absurdă despre vânarea unui puma. Literal, un puma. Nu este doar o adăugire stridentă la episod, ci dăunează și poveștii centrale despre Wheeler.
Adăugirea ia timp de ecran pentru ca episodul să exploreze pe deplin divorțul, aventura și sexualitatea lui Wheeler, lăsând arcul subdezvolt. Motivele din spatele divorțului său și cum l-a navigat cu soția sa s-au simțit trunchiate.
Tinând cont că Wheeler este un personaj pe care abia l-am văzut în sezonul 1, cu siguranță avea nevoie de mai mult timp de ecran în acest episod, astfel încât privitorii să poată empatiza cu personajul de obicei pedant și antagonist.
Riscul pierderii identității
Menținerea echilibrului între frivolitate și întuneric este ceva cu care NCIS s-a luptat în ultimii ani, iar aceste episoade din Origins indică încet că ar putea merge pe această cale.
NCIS reușește oarecum să se recupereze din greșeala de echilibru, dar mizele sunt mai mari pentru Origins. Prequelul a fost construit pe întuneric și asprime - acest ton este ceea ce definește și diferențiază spin-off-ul de ceilalți din franciză.
Schimbarea tonală potențială de la întuneric amenință chiar fundațiile Origins și nu este la fel de ușor de recuperat. Este deosebit de condamnabil având în vedere că vocea lui Mark Harmon deschide fiecare episod, amintindu-ne că aceasta este o poveste pe care nu a spus-o niciodată nimănui până acum.
Cu o proclamație care are atâta gravitate, ar fi nepotrivit să distragi de la umbrele și secretele asociate cu povestea. Atmosfera trebuie să reflecte acest sentiment și să nu fie tulburată de prea multă absurditate.
Necesitatea menținerii stilului distinct
Menținerea unei margini mai aspre este exact ceea de care Origins are nevoie pentru a rămâne distinct într-un univers în continuă expansiune. Spin-off-urile anterioare au păstrat aceeași atmosferă de procedural polițist ca show-ul principal.
Origins a fost primul care a îndrăznit să se îndepărteze de formulă și să ne ofere o atmosferă complet nouă, formată dintr-o perioadă de timp nouă și chiar o coloristică nouă.
Menținerea autonomiei tonale și nerespectarea pașilor predecesorului său este mai vitală ca oricând. Chiar dacă subploturile comice sunt distractive în sine, Origins trebuie să găsească un echilibru mai bun între ele și întunericul său fundamental.
Sursa foto: collider.com
