Alegeri prezidențiale 2025

Moscova respinge „lecțiile despre democrație” din Europa și critică alegerile prezidențiale din România

Moscova respinge „lecțiile despre democrație” din Europa și critică alegerile prezidențiale din România

Moscova a lansat un atac dur asupra critilor europeni privind democrația, susținând că occidentalii oferă „lecții inutile” și acuzându-i de ipocrizie. Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, a discutat în cadrul unui interviu cu revista franceză Le Point despre această situație, informează agenția de presă TASS.

Peskov a menționat inclusiv situația politică din România, unde un candidat la alegerile prezidențiale - Călin Georgescu, deși nu menționat în mod explicit - ar fi devenit inacceptabil din cauza dorinței sale de a dialoga cu Rusia.

„Europenii au vrut să ne învețe despre democrație și au început să-l critice constant pe Vladimir Putin”, a declarat Peskov. „Nu avem nevoie să auzim aceste lecții (despre democrație, n.r.) de la europeni”, a insistat acesta.

Peskov a criticat și ipocrizia percepută a Europei, încercând să-și ilustreze argumentul prin referirea la retragerea candidaturii lui Dominique Strauss-Kahn din cursa prezidențială franceză din 2012 pe baza unor „acuzații inventate”. Secretarul de presă a menționat și lipsa condamnării internaționale față de situația din România:

„Cine a condamnat România pentru asta?”, a întrebat retoric Peskov.

În interviu, Peskov a abordat și războiul din Ucraina, subliniind că încetarea focului ar putea fi realizată dacă Kievul și-ar retrage trupele și ar renunța la obținerea statutului de membru NATO.

„Dacă Ucraina depune armele și se retrage din aceste regiuni, operațiunile militare vor înceta instantaneu”, a spus Peskov, reiterând cerințele Moscovei privind recunoașterea regiunilor Donețk, Luhansk, Herson și Zaporojie ca parte integrantă a Rusiei.

Întrebat despre planurile Rusiei de extindere militară, Peskov a respins ideea unor ofensive ulterioare, subliniind că Moscova nu are pretenții teritoriale asupra altor state europene. Cu toate acestea, Moscova a negat anterior intențiile de a invada Ucraina, înainte de „operațiunea militară specială” din februarie 2022, a remarcat The Kyiv Independent.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a mai exprimat apreciere pentru Donald Trump, un „lider puternic” și deschis dialogului, în contrast cu administrația condusă de Joe Biden.