Evenimente

România este în siguranță energetică de Paște, susține ministrul Energiei

România este în siguranță energetică de Paște, susține ministrul Energiei

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a oferit asigurări privind stabilitatea sistemului energetic național, menționând că nu există riscuri iminente de black-out pentru România. În cadrul unei întâlniri recente a comandamentului energetic, Burduja a detaliat provocările și măsurile discutate pentru a asigura o alimentare corespunzătoare în perioada sărbătorilor pascale.

Transmit din capul locului ceea ce specialiștii mi-au transmis: NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale! Îi rog pe reprezentanții presei, dar și pe actorii politici, să dea dovadă de responsabilitate și să nu inducă panica”, a declarat ministrul Energiei într-o postare pe Facebook.

Burduja a subliniat că, în primele două zile de Paște, producția de energie electrică va depăși necesarul de consum, în special în intervalul orar 11:00-16:00. “Va trebui să gestionăm cu atenție echilibrarea sistemului, nivelurile de frecvență și tensiune atât în rețeaua electrică de transport, cât și în cea de distribuție, pentru a evita deteriorarea izolației instalațiilor din Sistemul Energetic Național (SEN).”

Provocare europeană

Ministrul a evidențiat că această situație nu este unică pentru România, ci se regăsește și în alte state europene. Din acest motiv, la nivelul ENTSO-E, a fost activată o grupă de lucru care analizează situațiile naționale și coordonează soluțiile tehnice de suport interregional.

Provocarea cea mai mare vine din faptul că situația descrisă pentru România este similară cu a multor țări din Europa”, a adăugat Burduja, subliniind necesitatea colaborării și comunicării continue între entitățile implicate în administrarea sistemului energetic.

Măsuri și pregătiri

Sebastian Burduja a precizat că măsurile discutate de specialiști se axează pe reducerea surplusului de energie electrică și gestionarea tensiunii din Sistemul Energetic Național. “În această perioadă de stres și de solicitare ridicată, am dispus ca toate entitățile implicate în procesul de asigurare a condițiilor normale de funcționare a SEN să mențină canalele de comunicare deschise”, a subliniat ministrul, asigurând că toate forțele vor fi mobilizate pentru menținerea echilibrului energetic chiar și în zilele de Paște.

Recomandari