S.U.A.

Trump amână taxele pentru 90 de zile, dar majorează tarifele pentru China la 125%

Trump amână taxele pentru 90 de zile, dar majorează tarifele pentru China la 125%

Președintele american Donald Trump a anunțat aplicarea unei pauze de 90 de zile pentru noile tarife comerciale, în contextul unui război comercial intens cu China. Excepția majoră pentru această suspendare o reprezintă tarifele impuse Chinei, care au fost majorate semnificativ, ajungând la 125%.

Conform unui raport al CNN, Trump a autorizat o reducere temporară, de 10%, a tarifelor în această perioadă de pauză. Cu toate acestea, detalii precise despre țările afectate nu au fost dezvăluite și așteptăm clarificări suplimentare de la Casa Albă.

Într-o declarație, președintele Trump a subliniat că această creștere a tarifelor impuse Chinei vine ca răspuns la „lipsa de respect” pe care Beijingul a arătat-o față de piețele mondiale. “Pe baza lipsei de respect pe care China a arătat-o față de piețele lumii, ridic tariful impus Chinei de către Statele Unite ale Americii la 125%, cu efect imediat”, a declarat Trump.

El a adăugat că speră ca aceste acțiuni să determine China să negocieze și să renunțe la practicile comerciale considerate nedrepte de Statele Unite. „La un moment dat, sperăm că în viitorul apropiat, China va realiza că zilele în care a jefuit SUA și alte țări nu mai sunt sustenabile sau acceptabile”, a scris președintele american.

Recomandari