Prahova: Apa revine treptat în localități, dar cu restricții
Președintele Consiliului Județean Prahova, Virgiliu-Daniel Nanu, a monitorizat sâmbătă dimineața situația apei în Câmpina și Breaza după repornirea sistemului de alimentare.
La aproximativ 12 ore de la introducerea apei în sistem, rețeaua se stabilizează, iar apa ajunge treptat la tot mai multe locuințe.
Localități cu apă restabilită
În prezent locuitorii din Câmpina, Breaza, Băicoi, Cornu, Poiana Câmpina, Șotrile, Bănești, Brebu, Telega, Florești și Vărbilău au deja apă, conform unei postări pe Facebook a șefului CJ Prahova.
În comunele Adunați și Aluniș alimentarea nu a ajuns încă, dar va intra în următoarele ore.
Avarii în sistem
În Câmpina și Bobolia (Poiana Câmpina) au apărut câteva avarii, “normale într-un sistem care se reumple după zile de oprire”. Echipele lucrează deja la remediere.
Apa rămâne cu restricții
Președintele CJ reamintește că apa care circulă în rețea este cu utilizare restricționată și nu poate fi consumată.
“Nu este apă menajeră, iar ideea că s-ar fi introdus așa ceva în conducte este falsă. Nu există tehnic posibilitatea de a introduce apă menajeră în sistemul de distribuție”, explică Nanu.
“Pentru ca DSP să poată face testele bacteriologice, apa trebuie să fie prezentă în rețea. Până la confirmările DSP, apa rămâne sub restricții, cu interdicție de consum”, adaugă acesta.
Furnizarea apei în localitățile afectate de criza din ultimele zile a fost reluată de vineri, de la ora 23:00. Apa nu poate fi folosită pentru consum, igienă, spălarea alimentelor sau gătit.
Sursa foto: www.mediafax.ro