Grevă generală în Grecia: Mii de demonstranți protestează pentru creșterea salariilor

Peste 15.000 de persoane au manifestat miercuri în principalele orașe ale Greciei, Atena și Salonic, într-o grevă generală de 24 de ore. Aceasta este a doua astfel de acțiune de protest din acest an, în Grecia, prin care cetățenii solicită creșterea salariilor din cauza majorării costului vieții, transmit agențiile de presă AFP, Reuters și DPA.
Principalele instituții, inclusiv școli, tribunale și bănci, au fost închise, iar greva a afectat semnificativ transporturile aeriene, maritime și feroviare. Transportul urban din capitala Greciei a fost paralizat, cu metroul, autobuzele și tramvaiele oprite. Controlorii de trafic aerian au luat parte, de asemenea, la protest, afectând zborurile, în timp ce feriboturile au rămas suspendate în porturi, întrerupând legăturile cu insulele din Marea Egee și Marea Ionică.
La Atena, peste 10.000 de persoane s-au adunat în Piața Syntagma din fața Parlamentului, la chemarea sindicatului Adedy din sectorul public și al sindicatului GSEE din sectorul privat. Aceste sindicate au criticat în mod deschis guvernul conservator condus de premierul Kyriakos Mitsotakis pentru politica sa economică care a dus la creșterea costului vieții. Participanții au scandat lozinci precum ‘’Creșteri ale salariilor’’, ‘‘Nedreptatea ne sufocă’’ și ‘‘Jos Noua Democrație!’’, referindu-se la partidul de guvernământ.
Sindicatul Adedy, într-un comunicat, a denunțat prețurile exagerat de mari, pe care le atribuie cartelurilor care operează liber în sectorul energiei și în diverse produse și servicii. De asemenea, confederația critică guvernul pentru politicile care au condus la creșterea prețului locuințelor, o problemă amplificată de dezvoltarea turismului.
În Salonic, aproximativ 5.000 de manifestanți au participat la proteste, purtând banderole cu mesaje precum ‘’Jos politica ce sărăcește!’’, ‘‘Creșteri salariale reale’’ și ‘‘Totul este sacrificat pentru profiturile lor’’.
Adedy solicită majorarea salariilor, evidențiind că, după un deceniu de stagnare, acestea au crescut doar cu 4% anul trecut și cu 1% anul acesta. De asemenea, GSEE cere restabilirea convențiilor colective, care au fost anulate în timpul crizei financiare din deceniul trecut și o creștere reală a salariilor în contextul actual economic.