Vremea de Paște: Prognoza meteo pentru Săptămâna Mare

Prognoza meteo pentru perioada 14 – 22 aprilie indică o încălzire ușoară în toată țara. Temperaturile maxime pot ajunge la 28°C, dar sunt așteptate și ploi începând cu Vinerea Mare, 18 aprilie, conform Agenției Naționale de Meteorologie (ANM).
Marți, 15 aprilie: Temperaturile maxime se vor încadra între 9°C și 21°C, iar cele minime între 2°C și 13°C. În zona montană și submontană, Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania și Oltenia, vor fi înnorări și ploi locale. La munte, la altitudini mari, sunt posibile precipitații mixte. Vântul va prezenta intensificări, atingând viteze de 50-60 km/h în Moldova și Banat, și de 75-90 km/h în Munții Banatului și vestul Carpaților Meridionali.
În București, cerul va fi temporar noros, cu șanse de ploaie slabă noaptea. Vântul va sufla moderat, cu viteze între 30-35 km/h. Temperaturile vor varia între 16-17°C maxim și 6-8°C minim.
Miercuri, 16 aprilie: Temperaturile vor crește, cu maxime între 13°C și 26°C, iar minime între 1°C și 16°C. Cerul va fi variabil, cu ploi slabe izolate. Vântul va avea intensificări în regiunile estice și sud-vestice, dar și la munte.
În București, vremea va fi frumoasă și caldă, cu temperaturi maxime între 20-21°C și minime între 6-8°C.
Joi, 17 aprilie: Temperaturile diurne vor continua să crească, oscilând între 17°C și 28°C, dar mai scăzute pe litoral, între 13-14°C. Cerul va prezenta înnorări noaptea, când sunt posibile ploi locale în Banat, Crișana și Oltenia.
La București, vremea va rămâne caldă, cu averse posibile noaptea. Temperaturile maxime vor fi în jur de 20°C, iar minime de 6-8°C.
Vineri, 18 aprilie: Valorile diurne vor scădea ușor în vest, centru și sud. Cerul va avea înnorări temporare, cu averse în toate regiunile, însoțite pe alocuri de descărcări electrice. Temperaturile maxime se vor încadra între 13°C și 22°C, iar minimele între 4°C și 11°C.
În București, temperaturile vor fi normale pentru această perioadă, cu maxime în jur de 17°C și minime între 7-8°C.
Sâmbătă, 19 aprilie - Marți, 22 aprilie: ANM prognozează valori termice conforme mediilor multianuale, dar în ușoară creștere către sfârșitul intervalului. Va ploua temporar și local în majoritatea regiunilor.
Pentru Capitală, valorile termice vor respecta mediile multianuale, ulterior crescând ușor. Probabilitatea de ploaie va rămâne ridicată.