TV

Vocea României 2025: 12 concurenți au ajuns în finală după knockout-uri

Vocea României 2025: 12 concurenți au ajuns în finală după knockout-uri

Vocea României 2025 a continuat cu etapa knockout-urilor, unde antrenorii au trimis în luptă câte trei concurenți simultan. Aceștia au interpretat fiecare câte o piesă, iar la final, antrenorul a decis vocea care merge mai departe.

Spre deosebire de sezoanele anterioare, ceilalți concurenți care nu au fost aleși de propriul antrenor după interpretarea din knockout-uri au intrat la votul publicului. Astfel, câte un concurent din fiecare echipă poate fi ales de cei de acasă pentru primul live din cel de-al 13-lea sezon.

Concurenții calificați în etapa live:

Echipa Theo Rose & Horia: Bianca Mihai, Paul Ananie, Eva Nicolescu

Echipa Irina: Adrian Cârciova, Raisa Radu, Andrei Duțu

Echipa Tudor: Briana Magdaș, Alessia Pop, Maria Crîșmariu

Echipa Smiley: Andreea Dobre, Anita Petruescu, Peter Donegan

Momentele care au impresionat juriul

În primul trio de la echipa Theo Rose & Horia, Edwin Enyesiobi a cântat “Cry to me”, Bianca Mihai a interpretat “Vreau să vii în viața mea”, iar Iulia Neagoe a ales “Abracadabra”.

“Sunteți foarte mișto cu toții, dar eu am avut o afinitate specială față de Edwin. Mi-a plăcut cum ai dominat scena”, a declarat Tudor Chirilă.

Irina Rimes a adăugat: > “Bianca mi s-a părut că a fost ca o floare. Ori piesa te-a înflorit pe tine, ori tu ai înflorit piesa”.

În echipa Irina, Adrian Cârciova a impresionat cu “Road to Zion”, fiind considerat de jurați “pachetul cel mai complet” dintre cei trei concurenți din trio.

Briana Magdaș din echipa Tudor a câștigat prin interpretarea piesei “Mr Bojangles”, Irina Rimes declarând că “m-a intrigat foarte mult momentul Brianei”.

Din echipa Smiley, Peter Donegan a oferit un moment excepțional cu “I’d Rather Go Blind”. Irina Rimes a mărturisit: > “După ce ai cântat, eu voiam să mă ridic și să plec acasă, să uit de muzică. A fost excepțional!”.

Declarația finală a lui Smiley

Smiley a încheiat seara cu un mesaj pentru toți concurenții:

“Aș vrea să mulțumesc tuturor oamenilor care și-au făcut curajul să vină anul ăsta la Vocea României, cred că emisiunea asta a făcut România mai bogată, din punct de vedere artistic”.

Concurenții vor continua lupta în etapa live, unde publicul va avea un rol decisiv în alegerea câștigătorului celui de-al 13-lea sezon Vocea României.

Sursa foto: www.infomusic.ro

Trending