Alegeri prezidențiale 2025

Traian Băsescu îndeamnă la unitate politică: Apel către Elena Lasconi şi Nicuşor Dan

Traian Băsescu îndeamnă la unitate politică: Apel către Elena Lasconi şi Nicuşor Dan

Fostul președinte al României, Traian Băsescu, a lansat un apel public către prezidențiabila USR Elena Lasconi și candidatul independent Nicușor Dan, îndemnându-i să se întâlnească de urgență pentru a stabili un candidat unic la alegerile prezidențiale din 4 mai.

„Electoratul se îndreaptă rapid către opţiuni politice care în câteva zile vor deveni ireversibile. Responsabilitatea pentru ţară vă obligă să vă întâlniţi rapid şi să stabiliţi un singur candidat. Ştiu că este greu, dar trebuie s-o faceţi”, a transmis Băsescu într-un mesaj publicat pe Facebook. El a avertizat asupra riscului de a lăsa România sub controlul alianței PSD–PNL.

Băsescu a afirmat că, fără o strategie comună a forțelor de dreapta, țara riscă să fie „menţinută în mâinile USL și a unor moguli care deţin putere economică și mediatică și care, prin marionetele lor candidate la prezidențiale, vor să controleze deplin și justiția”.

De asemenea, fostul șef al statului a reamintit un citat al „mogulului” Dan Voiculescu din timpul crizei politice din 2012, considerată de Băsescu drept o „tentativă de puci”: „Nu avem puterea până nu avem justiţia.” Prin acest citat, Băsescu sugerează că miza reală a alegerilor o reprezintă controlul asupra sistemului de justiție.

Apelul său vine cu doar două săptămâni înainte de primul tur al alegerilor prezidențiale, în contextul unei fragmentări semnificative a opțiunilor politice de dreapta.