Sitcom-urile americane din anii '70 s-au inspirat din două comedii britanice
Anul 1970 reprezintă una dintre cele mai importante perioade din istoria televiziunii americane, când au apărut comedii de situație care au abordat direct atitudinile culturale ale națiunii.
Cele mai iconice programe create în această perioadă - Sanford & Son și All in the Family - au fost de fapt adaptări după producții britanice care trataseră deja aceleași teme, dar cu o calitate mai aspră și mai viscerală decât interpretările lor americane.
De la “Steptoe and Son” la “Sanford and Son”
Duoul comedic tată-fiu format din Harold (Harry H Corbett) și Albert Steptoe (Wilfrid Brambell) a fost văzut în sitcom-ul BBC “Steptoe and Son” cu mult înainte ca Redd Foxx să râcnească din groapa de gunoi din Watts.
Ambele seriale împărtășeau o temă similară - două personaje nepotrivite care erau constant amintite că rămăseseră blocate într-un ciclu nesfârșit de sărăcie și disperare. Versiunea britanică stabilea atmosfera prin oferirea unui cadru înghesuit cu subtonuri emoționale puternice care sugerau viețile prinse în capcană ale lui Harold și Albert.
Când Norman Lear și Bud Yorkin au adaptat serialul pentru NBC în 1972, au păstrat structura de bază, dar au schimbat aproape totul despre energia sa. “Sanford and Son” avea o vivacitate pe care “Steptoe” nu o încercase niciodată.
“All in the Family” - o versiune mai blândă a provocatorului britanic
“All in the Family” oferă o abordare oarecum mai blândă față de un serial care deja făcea mai mult decât partea sa de împingere a granițelor. Serialul original, debutat în 1965, “Till Death Us Do Part”, spune povestea lui Alf Garnett (Warren Mitchell), un bărbat cu prejudecăți atât de adânc înrădăcinate încât adesea domină intriga.
Lear și Yorkin nu au ascuns influența când au lansat “All in the Family” în 1971. Archie Bunker (Carroll O’Connor) a fost clar modelat după Alf, dar marginile personajului au fost șlefuite suficient pentru a-l face în același timp exasperant și ciudat de recognoscibil pentru un public american mai larg.
Jean Stapleton în rolul Edith, spre deosebire de Else, a adus căldură și vulnerabilitate rolului, ancorând serialul într-o dinamică de familie care se simțea în același timp mai dezordonată și mai afectuoasă.
De ce versiunile americane par mai calde - și de ce a funcționat
Comparând “Steptoe and Son” cu “Sanford and Son”, sau “Till Death Us Do Part” cu “All in the Family”, se observă un model clar: producțiile britanice au în general o abordare mai cinică și mai aspră asupra unui subiect, în timp ce producțiile americane par să fi adăugat inimă, emoție, compasiune și simțul umorului.
Parte din această schimbare a venit din necesitate. Comediile de rețea americane din anii ’70 erau construite pentru audiențe mainstream, ceea ce însemna să împingă granițele cu o mână în timp ce păstrau confortul telespectatorilor cu cealaltă.
Schimbarea vorbește și despre punctele forte ale lui Lear și Yorkin ca adaptatori. Știau când să rămână fideli și când să remodeleze. Au păstrat tensiunile esențiale - diviziunile generaționale, anxietățile de clasă și viziunile asupra lumii încăpățânate - dar le-au înglobat în personaje la care telespectatorii voiau să se întoarcă în fiecare săptămână.
Ca rezultat, două producții bazate pe idei britanice mai vechi au evoluat în ceva care exprima un punct de vedere american distinctiv. Ambele au abordat probleme sociale precum discriminarea și au exprimat preocupările unei comunități în schimbare constantă prin comedie care evidențiază contradicțiile vieții de zi cu zi.
