David răspunde criticilor la programa de română: "Nu eu am propus-o"
Ministrul Educației, Daniel David, a declarat miercuri seară că noua programă de Limba și Literatura Română a fost propusă de specialiști din Academia Română și universitățile mari, nu de Ministerul Educației.
Declarația vine după criticile dure apărute în spațiul public, unde profesori universitari consideră noua programă “de-a dreptul retrogradă”.
“Nu Ministerul și eu sau cineva care nu-i specialist a propus programa respectivă”, a precizat ministrul la Digi24. El a explicat că a creat o comisie din specialiști foarte buni pentru elaborarea programelor.
Perioada de consultare publică
Minstrul s-a arătat mulțumit de reacțiile din spațiul public și a anunțat că va lua o decizie finală după încheierea perioadei de consultare publică.
“Eu mă bucur că sunt astfel de reacții, oamenii se exprimă, unii pro, alții contra. La sfârșitul acestei perioade voi trage linie și voi vedea ce decizie voi lua”, a declarat David.
El a recunoscut că nu a citit cu atenție programa inițial, dar s-a uitat peste ea în ultimele zile, văzând dezbaterile publice.
Critici dure din mediul academic
Claudiu Turcuș, decanul Facultății de Teatru și Film de la Universitatea Babeș-Bolyai, a numit noua programă “de-a dreptul retrogradă”.
“Pare că în ultimii 50 de ani nu s-a întâmplat nimic, nici în metodologiile domeniului, nici în modul în care ne raportăm la noile generații de adolescenți”, a scris el pe rețelele sociale.
Bogdan Crețu, profesor la Facultatea de Litere din Iași, consideră că “a citi din obligație cronicari în clasa a IX-a e total nepotrivit”.
Ștefan Baghiu, critic literar de la Universitatea “Lucian Blaga” din Sibiu, susține că programa este “inutilă și învechită”, iar “ministerul habar nu are ce face”.
Implementarea în 2026-2027
Noua programă de Limba și literatura română ar trebui să fie aplicată în licee începând cu anul școlar 2026-2027.
Minstrul a asigurat că decizia finală va fi luată după o dezbatere în comisiile de specialitate și că nu va interveni personal în conținutul de specialitate.
Sursa foto: www.digi24.ro