Călin Georgescu se distanțează de alegerile din 7 decembrie
Călin Georgescu a anunțat marți, la semnarea controlului judiciar, că se “distanțează și disociază total” de alegerile din 7 decembrie, dar și de orice candidat pentru Primăria Generală a Capitalei.
“Aș vrea să lămuresc câteva lucruri legate de așa-zisele alegeri de pe data de 7 decembrie. Consider că este inutil și ridicol de a discuta despre orice alegeri din România. Aș insulta milioanele de români al căror vot a fost furat”, a declarat Georgescu.
“De aceea, mă distanțez și mă disociez total de așa zisele alegeri de pe data de 7 decembrie și evident de orice candidat. Când alegerile sunt organizate de rândași, nu poți să te aștepți ca ele să fie câștigate de cai, este imposibil”, a adăugat el după ce a semnat controlul judiciar.
În ultima perioadă, Călin Georgescu a numit în repetate rânduri alegerile din 7 decembrie “o farsă”.
Anca Alexandrescu, sprijinită de AUR în cursa pentru Primăria Capitalei, l-a susținut vehement pe Călin Georgescu la alegerile prezidențiale.
Sursa foto: www.digi24.ro