Societate

Avocat condamnat pentru omor, găsit ascuns în depozitul blocului

Avocat condamnat pentru omor, găsit ascuns în depozitul blocului

Sebastian Felecanu, avocatul condamnat definitiv la 23 de ani de închisoare pentru omor calificat, a fost găsit miercuri de polițiștii ieșeni ascuns într-un depozit din scara blocului unde locuia.

Polițiștii din cadrul Biroului Urmăriri – Serviciul de Investigații Criminale Iași au pus în aplicare mandatul de executare a pedepsei emis de Curtea de Apel Iași. Bărbatul de 44 de ani este condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat asupra unui membru de familie.

Când au ajuns la domiciliul acestuia, polițiștii nu l-au găsit acasă. Dispozitivul de monitorizare montat asupra sa generase o alertă de îndepărtare cu puțin timp înainte.

După căutări, Felecanu a fost descoperit într-o anexă cu destinația de depozitare din scara blocului unde locuia. Acesta încercase să se ascundă de forțele de ordine.

Avocatul a fost dus la sediul IPJ Iași și apoi depus în Penitenciarul Iași pentru executarea pedepsei. Sebastian Felecanu este acuzat că și-a aruncat pe fereastră iubita însărcinată, crimă pentru care a fost condamnat definitiv la 23 de ani de închisoare.

Sursa foto: www.mediafax.ro

Trending